Prezentare proiect design interior living resedinta privata in Constanta.Într-o primă fază, arhitecţii au realizat o defragmentare a compartimentării iniţiale pentru a obţine un spaţiu mai amplu şi fluid, acesta fiind apoi zonificat funcţional prin elementele de mobilier propuse. Astfel, în numai 40 mp au fost integrate o zonă de zi, cu living, bucătărie şi dining organizate în stil open-space, un mic colţ de studiu adiacent şi o zonă de noapte deservită de un dressing realizat integral din sticlă. La nivel vizual, acesta menţine impresia de spaţiu deschis, iar din punct de vedere estetic se comportă ca o piesă statement, ce aminteşte de interiorul unui fashion boutique. Cele două zone sunt separate printr-un paravan semi-transparent, care este şi bibliotecă şi suport TV rotativ.
Unitatea spaţiului este asigurată, pe de o parte, de predominanţa albului, întrerupt cu câteva accente de culoare, aplicate ca finisaj pentru piesele de mobilier şi, pe de altă parte, de jocul constant dintre opacitate şi transparenţă. La nivel stilistic, arhitecţii au optat pentru o linie minimalistă, care include totuşi o serie de note discrete cu referinţe tradiţionale – textura şi patina uşor antichizată a pardoselii sau desenele de pe ştergarul oltenesc folosite ca motiv în traforul uşii de la baie.
Lumina joacă un rol important în identitatea amenajării, atât cea naturală, subtil filtrată de rulouri albe pentru a da naştere unor accente cromatice atent studiate, cât şi cea artificială, prin corpurile de iluminat care se pot orienta după preferinţe pentru a pune în valoare diferite zone şi piese de mobilier.
Nu în ultimul rând, spaţiul terasei oferă o surpriză plăcută, fiind gândit ca o mică grădină, cu pardoseală deck, mobilier din fier forjat şi flori, un veritabil loc de relaxare cu o privelişte deosebită asupra bulevardului Mamaia din Constanta .
Proiect realizat de firma Nobili Interior DesignPagini
- HOME
- Design interior preturi
- Design interior case Bucuresti
- Design interior Constanta
- Design interior case Brasov
- Birou arhitectura Bucuresti
- Design interior casa in Constanta
- Design interior vila Bucuresti
- Design interior case moderne Bucuresti
- Arhitect amenajari interioare Constanta
- Design interior casa Tulcea
- Design interior casa Bucuresti
- Amenajari interioare Brasov
- Design interior restaurante Bucuresti
- Servicii design interior
- Design interior case clasice
- Amenajare salon infrumusetare
- Design interior apartament Constanta
- Design interior case Alexandria
- Amenajari interioare camere hotel
- design interior bacau pret
- design interior apartamente bucuresti
- amenajare casa clasica bucuresti
- designer interior cluj
- design interior clasic
- design interior baie